Istoria Trandafirului

Științific, trandafirul este o plantă perenă ornamentală din familia Rosaceae. Se regăsește în toate regiunile continentale și subtropicale ale emisferei nordice. Planta tipică are tulpina spinoasă și fructul precum cel al trandafirului sălbatic, Rosa canina. Înflorirea este anuală. Se cultivă ca plantă ornamentală în parcuri și grădini (ca exemplare izolate sau grupate), având valoare decorativă. Ca flori tăiate se pot folosi în aranjamente florale, fiind apreciate pentru colorit și parfum. De asemenea, se pot întrebuința și pentru extragerea uleiurilor eterice din petale sau realizarea de dulcețuri.            

            Dar, trandafirul este mai mult de atât…

Trandafirul: o istorie învăluită în mister

Mai bătrân decât omenirea, însă mai tânăr decât dinozaurii, trandafirul a fost legat de oameni de-a lungul multor milenii. A inspirat artiști, sculptori, prozatori și poeți. Este subiectul multor mituri și legende. Trandafirul poate fi asociat cu afilierea politică, loialitatea sportivă, mândria națională, frumusețea, virtutea, romantismul, dragostea, dar este încărcat și cu simbolism religios.

Celebru pentru parfumul său, folosit ca și aromatizant în bucătărie, sursă de vitamina C, având proprietăți terapeutice, trandafirul este una dintre cele mai vechi flori cultivate.

Formele acestei plante provin de la cele 150 de specii de trandafir sălbatic. China este casă pentru mai bine de 50% dintre aceste specii, indicând astfel, destul de clar, China ca fiind leagănul trandafirilor.

Frumusețea, parfumul și utilitatea trandafirilor au asigurat răspândirea acestora pe tot globul.

În timp, trandafirul a ajuns să aibă o puternică simbolistică, dar mai presus de orice, trandafirul este o plantă de care trebuie să vă bucurați și pe care trebuie să o admirați.

A descrie un trandafir ca fiind “de epocă” este o afirmație modestă. Trandafirul înflorea cu mult înainte ca oamenii să se plimbe pe Terra. În China și America de Nord au fost descoperite fosile care datează din Eocen, aproximativ 56 – 34 milioane ani în urmă.

Mult mai recent, trandafirii au fost reprezentați pe ceramica chinezeacă (anul 3500 î.Hr.), iar în Knossos, trandafiri sălbatici au fost pictați în fresca Păsării albastre pe pereții unei case de oraș (anul 1500 î.Hr.)

Evidențele regale din Pylos, în Peloponezul grec, datate în anul 1300 î.Hr. oferă informații despre comerțul cu ulei de trandafir.

Istoricu grec Herodot (484 – 325 î.Hr.) a scris despre trandafirii sălbatici care creșteau în vechea Tracie, într-o zonă denumită grădina lui Midas.

Studentul lui Aristotel, Theophrastus (371 – 287 î.Hr.), descris de Linnaeus ca fiind “tată al botanicii”, a notat în scrierile sale Historia Plantarum informații despre creșterea atât a trandafirilor sălbatici, cât și a celor cultivați, demonstrând că trandafirii deja evoluau.

Ghirlande ofilite din trandafiri au fost descoperite în mormintele romane din Hawara, Egipt (anul 170 d.Hr.)

Romanii, la rândul lor, au dezvoltat o pasiune pentru trandafir. La Căderea Romei în anul 476 d.Hr. în imperiu existau circa 2000 de grădini dedicate trandafirilor.

Romanii foloseau trandafirii în multe situații: războinicii și oamenii de stat își împodobeau frunțile cu coronițe de trandafiri. Loțiuni și poțiuni pentru îngrijirea pielii, ușurarea durerilor dentare și chiar remedii împotriva cheliei (amestecat cu untura de urs) erau fabricate din trandafiri.

Romanii au decorat tavanele sălilor de banchet cu trandafiri în amintirea faptului că ceea ce era discutat sub influența vinului era sub rosa și trebuia păstrat pentru sine.

Mai mult, scriitorii latini au început să dea sfaturi despre cultivarea trandafirilor, Marcus Terentius Vallo (116 – 27 î.Hr.) propunând ca aceștia să fie cultivați în scop comercial împreună cu violetele.

În Istoria naturii, Plinius cel Bătrân (23 -79 d.Hr.) a propus inutil ca înainte de plantare, solul să fie săpat mai adânc decât pentru plantarea cornului, dar nu așa adânc ca pentru vița de vie.

Folosirea trandafirilor în scopuri ritualice este documentată de poetul grec Homer în Iliada care scrie despre Hector (un războinic troian ucis de Ahile) că a fost uns cu ulei de trandafir înainte de înmormântare.